Un lac cu tristete

Un inceput de blog trist , scris intro zi vesela ...
Azi mai mult ca in alta zi m-am intrebat de ce oamenii nu se opresc in loc pentru cateva clipe sa asculte in jurul lor , sa ma asculte pe mine ,sa te asculte pe tine...De ce nu se opresc sa asculte ploaia care curge pe streasina casei, sa asculte o floare cum creste,vantul care adie printre frunzele toamnei? Niciodata nu ascultam sufletul celui de langa noi,nu descifram cuvintele nerostite si nesiguranta care se citeste in ochii . Ei sunt lacul cu tristete,bucurie ,temeri si sperante. Daca am pierde o secunda sa privim in ochii celui de langa noi am castiga o vesnicie. Nu stim sa spunem IARTA-MA, nu stim sa spunem TE-AM IERTAT... Incepem sa uitam sa mai spunem din suflet TE IUBESC si uitam sa mai fim prieteni inainte de-a fi amanti.